Nicolae al României și Principele Radu s-au ignorat reciproc la înmormântarea Regelui Constantin al II-lea al Greciei

Nicolae al României și Principele Radu s-au ignorat reciproc la înmormântarea Regelui Constantin al II-lea al Greciei
Nicolae al României și Principele Radu s-au ignorat reciproc la înmormântarea Regelui Constantin al II-lea al Greciei / Sursa FOTO: Facebook
Publicat: 17/01/2023, 14:53
Actualizat: 17/01/2023, 14:54

Principele Consort Radu a participat, luni, la Atena, la slujba de înmormântare a Regelui Constantin al II-lea al Greciei. La eveniment a fost prezent și Nicolae al României, nepotul Regelui Mihai I.

Alteța Sa Regală Principele Radu a reprezentat pe Majestatea Sa Margareta Custodele Coroanei.

Nicolae al României nu există pentru Casa Regală

Chiar dacă este nepotul Regelui Mihai I și face parte din marea familie regală română, Nicolae al României pare a fi un capitol închis pentru actuala Casă Regală.

O dovedește ceremonia funerară a Regelui Constantin al II-lea al Greciei, la care au participat atât Principele Consort Radu, cât și Nicolae al României. Ambii s-au ignorat reciproc la acest eveniment, păstrând distanța unul față de celălalt, după cum remarcă OK Magazine.

Jumătate dintre familiile regale ale Europei au mers la Atena, iar printre personalitățile prezente s-a regăsit și Nicolae, care are, totuși, relații speciale cu ceilalți membrii ai Caselor Regale europene, în special de rudenie. Astfel, nepotul lui Mihai I nu doar că nu a fost ignorat de ceilalți monarhi, dar s-a bucurat de o atenție mai mare, deși retragerea titlului său princiar este binecunoscută tuturor.

Deși în preajma Principelui Radu, Nicolae al României și soțul Majestății Sale Margareta nu s-au băgat în seamă, nici măcar de complezență, arată sursa citată. Inclusiv la fotografiile oficiale au stat separat, acolo unde Principele Consort Radu a luat loc, în ordinea așezării în Catedrala Metropolitană din Atena, chiar în spatele familiei regale a Spaniei, Regele Felipe și Regina Letizia. Este știut, însă, faptul că Principele Radu are o bună relație de prietenie, pe lângă cea de rudenie (veri prin alianță), cu Felipe al Spaniei.

Se pare că interviul pe care Nicolae al României i l-a acordat lui Mihai Morar a pus capăt oricărei șanse de împăcare cu Majestatea Sa Margareta și Principele Consort Radu. În respectivul interviu, Nicolae a rostit și numele celui care părea a fi deranjat de prezența sa în sânul Familiei Regale a României, Principele Radu.

„Cu inima plină de durere m-am recules astăzi, la biserica San Elefterios din Atena, la catafalcul Regelui Constantin al II-lea al elenilor, văr primar cu bunicul meu Regele Mihai”, a punctat Nicolae al României, de la Atena, pe rețelele de socializare.

„De când am aflat trista veste, mi s-au perindat prin minte și prin suflet imaginile și emoțiile trăite în iunie 2008, când am sărbătorit Nunta de Diamant a bunicului și a bunicii mele. Ne-am întâlnit atunci mulți membri ai familiei noastre, într-o explozie de bucurie și de dragoste pe care n-am s-o uit niciodată. Regele Constantin și Regina Anne-Marie, Regina Sofia a Spaniei, Regele Simeon al bulgarilor și ceilalți invitați de seamă cu care am același sânge, prin Regele Mihai și Regina Ana, mi-au arătat multă simpatie”, a ținut să sublinieze nepotul fostului suveran român.

În încheiere, Nicolae al României a transmis „condoleanțe și profunda mea compasiune Majestății Sale Regina Anne-Marie, vărului meu, Alteța Sa Regală Principele Pavlos, Majestății Sale Reginei Sofia, Majestății Sale Regelui Felipe (nașul meu de botez) și tuturor membrilor familiei noastre. Dumnezeu să-l odihnească în lumina cea veșnică!”.

După ceremonia înhumării lui Constantin al II-lea la Cimitirul Regal de la Tatoi, seara a avut loc parastasul oferit de Familia Regală a Greciei. La eveniment au luat parte membrii Familiei Regale a Greciei, plus reprezentanții caselor din Spania, Danemarca, Marea Britanie, Olanda, Suedia, Norvegia, Bulgaria, România, Belgia, Luxemburg, Iordania, Iran, Serbia și Germania, precum și membrii Familiilor Princiare de Monaco și Liechtenstein.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cum a ajuns „Regele Cripto” al Canadei, care trăia în vile de lux și conducea...
Locul din România care se află pe un munte de aur! Legenda, izvorâtă din vremea...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Bizara poveste a lui Kaitlin. Logodnicul ei a făcut infarct în ziua nunții, iar apoi...
Stațiunea din România care rivalizează cu Thailanda. Puțini turiști au auzit de ea, dar este...
Care este cea mai sănătoasă carne din lume, potrivit experților în nutriție. Surpriza de pe...
Au străbătut mări şi ţări pentru fântânile arteziene din Capitală. Reacţia unor turişti străini când...
O cunoscută influenceriță și-a pus sora geamănă să o înlocuiască la serviciu pentru a putea...
O navă cu 11 persoane la bord s-a scufundat în Marea Neagră. Trei marinari sunt...
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Robotul chirurgical de la Sony a efectuat cusături pe un bob de porumb
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
Interdicție pentru toți șoferii din România. Este ilegal. Te alegi cu dosar penal
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții....
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Virginia, întrebare neașteptată pentru Patrick: „Patrick, îți pare rău că m-ai chemat la camera roșie?”
Cine este celebrul artist care s-a iubit cu femeia căreia i-a cântat la nuntă?! Cântăreţul...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Vidrele de mare folosesc unelte pentru a avea acces la pradă mai mare și pentru...
×